Manifest de Adrian Țofei, 26 Mai 2012
[Actualizare, aprilie 2013: Sper ca mesajul acestui manifest să nu mai fie legat strict de spectacolul de teatru de la care el a pornit, fiindcă e universal valabil – e o problemă ce trebuie mai întâi recunoscută și apoi rezolvată în învățământ.]
Am vizionat recent [mai 2012] spectacolul „D’ale carnavalului” la Masteratul Arta Actorului de la UNATC. E o bătaie de joc față de actori și arta lor. E un spectacol de regie, cu șapte mii de experimente scenografice și regizorale, din care nu se înțelege absolut nimic, în care profesorul coordonator a pus actorii să joace afectat ca-n urmă cu un secol, să se prefacă și să se strâmbe în toate modurile posibile; și și-a bătut joc tocmai de actorii formați în spiritul adevărului, cărora domnul profesor Ion Cojar și alți profesori de la UNATC s-au chinuit în facultate să le scoată teatrul din cap, să-i deprindă cu un simț al firescului, normalului, autenticului, procesualității, al adevărului de viață. A nu se înțelege că e o părere subiectivă ce ține de gusturi. În arta actorului se operează cu două elemente concrete de control: dacă înțeleg și dacă cred. Subiectivitatea nu-și are locul în școala de actorie. Nu înțeleg și nu pot urmări povestea din cauza experimentelor de regie; nu are parcurs; parcursul trebuie rezolvat în primul rând, apoi trebuie lucrat și la partea de asumare și de aducere în normal și omenesc a jocului actorilor ca să și cred, să se raporteze actorii onest și asumat la situațiile de viață, să nu se mai strâmbe, să vorbească normal, să nu se mai prefacă că plâng și că joacă drame mari atunci când nu există probleme reale în interiorul lor și nici amenințări reale din partea partenerilor. Nimic din ceea ce este dincolo de „cred și înțeleg” (cum ar fi momentele dramatice paradoxale) nu se poate naște dacă acest „cred și înțeleg” nu este satisfăcut.
Ar trebui să li se interzică profesorilor responsabili cu disciplina Arta Actorului de la facultate și masterat să mai facă spectacole de regie, pline de fals și teatralitate. Studenții actori au suficiente ocazii să joace în spectacolele de regie ale studenților de la regie, ca să nu mai zic că vor avea mai mult decât suficiente astfel de ocazii după absolvire. Datoria profesorului de la Arta Actorului este de a lucra cu actorii, nu cu spectacolul.
„Artele spectacolului (actorie)”, așa cum scrie pe diploma de absolvire în mod eronat, e o contradicție de termeni. Spectacolul e punerea în practică a viziunii unui regizor care exploatează actorii în acest sens, folosindu-i ca simpli interpreți, negându-le potențialul lor imens de creatori. Atunci când se lucrează în arta actorului, se pornește la drum fără a se cunoaște destinația, fără viziune, fiindcă nimeni nu poate ști cum arată o anume situație de viață până când oamenii actori nu-și asumă circumstanțele sale și se avântă în ea să o rezolve în mod real. Nimic adevărat, nou și valoros nu se poate naște atunci când este cunoscută finalitatea, procesul autentic de creație fiind posibil doar la avântarea în necunoscut. Actoria vizează procesualitatea, iar teatrul, spectacolul și regia vizează finalitatea, deci sunt diametral opuse actoriei. Nimeni nu o face în teatre și majoritatea profesioniștilor din domeniu nu cred că este posibil să creezi un spectacol foarte bun pornind exclusiv de la lucrul cu actorii la procesualitate, iar când cineva reușește acest lucru, creația nu arată a spectacol, ci a moment autentic de viață, nefiind recunoscută ca operă artistică de cele mai multe ori, deși spectatorul care empatizează total cu ceea ce vede pleacă de la eveniment fascinat, transfigurat, cu o experiență pe care nu o va uita în veci.
La facultăți și la masterate e absolut necesar să nu se petreacă lucrurile ca în teatre, fiindcă acolo viitorii actori sunt formați și sunt extrem de vulnerabili, fiind foarte ușor de manipulat pe căi greșite. Profesorii de la disciplina Arta Actorului trebuie să lucreze efectiv și exclusiv la arta actorului, adică la dezvoltarea continuă a mecanismului psiho-emoțional-intuitiv specific actorului, fără elemente și experimente de regie și spectacol prin care să arate cât de „creativi” pot fi. Masteratele și facultățile de actorie nu trebuie lăsate să devină instrumente prin care tot felul de actori, regizori și pedagogi să-și „vomeze” frustrările și viziunile la nivel de regie și spectacol. Studentul sau masterandul la actorie trebuie să-și dezvolte continuu capacitatea de a transforma convențiile în adevăr de viață, de a-și crea circumstanțele nașterii adevărului vieții, nu să se prefacă, să învețe tehnici și trucuri, să joace teatru, să interpreteze trări sau personaje. Iar aceste lucruri ar putea fi reglementat negru-pe-alb, la fel cum sunt reglementate atribuțiile și responsabilitățile profesorilor la alte facultăți și masterate științifice. Filiera vocațională nu înseamnă că totul se face după ureche și după cum vrea profesorul de an / clasă. Lucrurile trebuie făcute după cum e bine și nu după cum vrea unul sau altul. Dacă ești profesor la actorie, trebuie să lucrezi pe actorie și nu pe regie sau pe spectacol. S-a zbătut o viață întreagă domnul profesor Ion Cojar să reglementeze aceste lucruri la UNATC, să separe teatrul și spectacolul de arta actorului, cu sute de argumente științifice organizate într-o metodă autentică, iar acum unii decid pur și simplu să se pișe pe toată munca sa, că așa vor ei (îmi cer scuze pentru exprimare, dar acesta e adevărul).
Facultatea de Teatru trebuie separată la modul oficial de Facultatea de Actorie, în ciuda tradiției de sute de ani în care pare să nu fi existat o separare a artei actorului de cea a teatrului, fiindcă adevărurile născute de la Stanislavski încoace nu mai sunt compatibile cu tradiția, iar lucrurile cu valoare de adevăr în circumstanțele prezentului trebuie să primeze lucrurilor care au avut valoare de adevăr cândva, în circumstanțele unui anumit moment din trecut. Ar fi șocați mulți oameni din domeniu la o astfel de decizie radicală, dar șocul îi va face să caute răspunsuri pe care nu s-au obosit niciodată să le caute și astfel le vor găsi.
Confundarea artei actorului cu arta teatrală / regia / arta spectacolului e o foarte gravă problemă, se regăsește la toate facultățile și masteratele de actorie din țară și trebuie rezolvată de către oamenii în măsură să o facă, fiindcă ea e rădăcina aceleiași probleme din toate teatrele și din modul în care se raportează majoritatea actorilor români la actorie. E absurd și extrem de grav faptul că majoritatea actorilor profesioniști, datorită unor astfel de facultăți, masterate și teatre groaznice în care actoria e același lucru cu teatrul, se strâmbă și se prefac de o manieră neîntâlnită nici măcar la actorii amatori, stigmatizând această artă ca una a prefăcătoriei în viziunea opiniei publice, când ea este de fapt una a celor mai profunde adevăruri din ființa umană.
* Citiți și Ion Cojar și metoda sa în arta actorului
Adrian Țofei • Official Site 