O rândunică ne povestește

Poveste de Adrian Țofei scrisă în caietul de teme din cl. a IV-a pe 6 Martie 1998

(Școala Generală Nr. 2 Rădăuți, clasa învățătoarei Huțuleac Doina Rodica)

Era o zi călduroasă de primăvară. Un cârd de rândunele zbura pe deasupra școlii. S-au adunat mai mulți copii să vadă ce se întâmplă. Una dintre ele se așeză pe gardul școlii pentru a povesti tuturor prin ce întâmplări a trecut anul trecut și anul acesta.

Vara trecută ea se gândea că ar veni vremea pentru clocit. Cuibul cel vechi s-a destrămat din cauza vechimii și ea trebuia să facă altul. A găsit un loc bun sub streașina unei case părăsite. Acolo era apărată de ploaie. Începe să-și construiască cuibul. În timp ce zbura ea și căuta, găsi sub un copac o crenguță mai groasă și cu rămurelele trimise în multe direcții. Era foarte bună pentru fundul cuibului. Se lăsă jos ca să o ia, dar era prea grea. După mai multe încercări reuși să o aducă sub streașină și plecă în căutarea altor paie. Doi ulii se învârteau la nu foarte mare distanță de ea. Când îi văzu, se întoarse spre cuibul său. Porni din nou și găsi într-un colț de stradă o grămadă de crenguțe și paie. Și când vede ea că nu trece nici o mașină sau nici un om, se lasă jos și ia două paie în cioc, plecând cu ele la cuib. Și tot ia, și tot ia paie și crengi până ce niște oameni încarcă tot într-un tractor. Dar noroc că cuibul era gata.

Într-o zi, rândunica, venind de la întâlniri cu alte rândunele, se așeză în cuib și stătu mai mult timp în loc. Când se ridică se uită sub ea și văzu un ou de mărimea unei prune. Îl studiază și se așează din nou pe el cu gândul să-l clocească. După un timp face cinci ouă. Le clocește o perioadă lungă până se aude de sub ea un piuit. Doi puișori scot căpușoarele de sub pene. După ce mai clocește trei zile mai ies și ceilalți doi. Și după aceea mai stă ea vreo cinci zile cu gândul să iasă și din al cincilea ou un pui. Și tot mai stă, și tot mai stă, dar nu mai iese nici un pui. Până la urmă pe acel ou nu-l mai clocește și începe să aibă grijă de puii săi.

De multe ori cobora jos din cuib și le aducea ba o musculiță, ba un viermișor, ba o omiduță și le băga în cioc la fiecare pe rând. Când vedeau că ea vine cu musculița în cioc întindeau așa de tare gâturile, care mai de care, să-i dea lui primul. Într-o zi, când rândunica a plecat să le aducă de mâncare puilor, când s-a întors a văzut o vrabie în cuibul ei. Începuseră amândouă să se certe în glasul lor, să se zburătăcească, să se bată, să se împingă. Până la urmă vrabia a plecat. Puii erau toți speriați. Rândunica se duse din nou după mâncare și când se întoarse, altă nenorocire pe capul ei: o pisică se cățăra pe casă spre cuibul puilor. Când o văzu, rândunica sări cu ciocul pe ea. Pisica, lovită în cap de câteva ori, sări jos și puii rămân salvați.

Într-o zi cerul s-a înnorat. A început să plouă și să bată un vânt puternic. Încet, încet, s-a transformat într-o mare furtună. Rândunica nu știa cum să-și apere puii. După ce furtuna s-a terminat, cuibul era aproape spart cu totul. Abia mai aveau puii unde să stea. Rândunica a căutat din nou crenguțe și paie și l-a refăcut.

După un timp, când puii au crescut mai mari, rândunica începe să-i învețe să zboare. Îi împinge jos din cuib, ei dau din aripi și se lasă în jos ca o parașută, apoi zboară iar sus și iar jos și iar sus și iar jos până ce învață să zboare. Ca să fie pregătiți pentru a zbura peste mări și oceane până în țările calde, puii și rândunica au făcut zboruri de antrenament pe deasupra orașului. Puii au văzut pentru prima dată câte priveliști sunt în lume. Într-o zi mai răcoroasă toți erau gata de plecare. Rândunica porni în față, iar puii după ea. Zburară mult, trecând de oraș și de țară. Din când în când se mai odihneau și mai căutau ceva de mâncare. Și iată, ajung în mijlocul unui ocean. Toți erau aproape leșinați de oboseală când zăriră un vapor ce ducea petrol. Mii de păsări erau așezate pe el. Se așează și ei. Se odihnesc bine, dar înainte de plecare vine un om și împinge majoritatea păsărilor în apă. Cele care erau odihnite bine și-au luat zborul și au plecat. Când au căzut atunci toate păsările în acea învălmășeală, un pui de-al rândunelei s-a rătăcit. Ea a fost tare supărată că nu și-a mai găsit puiul.

După ce au mai zburat mult timp, au văzut alt vapor pe care poposeau păsări. Se așezară și pe acest vapor. Aici nimeni nu le fugărea. Câțiva oameni le aruncau firimituri de pâine. După ce s-au odihnit, rândunica și cu cei trei pui și-au luat din nou zborul.

După câteva săptămâni de zbor, dau de pământ. Era locul unde trebuiau să ajungă ele. După ce au stat toamna și iarna acolo, rândunica s-a trezit cu trei rândunele. Pentru că erau mature, s-au despărțit. Se apropia primăvara și la noi. Rândunica s-a întors separată de cei trei pui ai ei. A găsit cuibul puțin stricat, dar l-a reparat.

Aici se încheie aventurile minunate ale rândunicii.